Miercuri, 09 aprilie 2008, are loc deschiderea oficială a celei de-a II-a ediţii a Construct Expo Utilaje. Expoziţia va avea loc în Complexul Expoziţional ROMEXPO, în perioada 09-13 aprilie 2008 (www.constructexpo-utilaje.ro).
La deschiderea oficială şi-a anunţat participarea şi Lászlo Borbély, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.
La Construct Expo Utilaje participă peste 300 de expozanţi. Sunt reprezentate 17 ţări: Austria, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, România, Portugalia, Republica Cehă, Spania, Turcia, Ungaria.
Suprafaţa ocupată este de 45.000 de metri pătraţi, din care 40.000 de metri pătraţi în exterior şi 5.000 de metri pătraţi în interior.
Manifestarea expoziţională este amplasată în Pavilioanele 1, 23-25, 30 şi pe toate Platformele exterioare.
Tematica expoziţiei are următoarea structură:
1. Utilaje industrie, producţie, construcţii
2. Utilaje mobile şi vehicule construcţii
3. Unelte de mână
4. Consumabile pentru utilaje, echipamente
5. Utilaje specifice şantierelor
6. Producţia de materiale pentru construcţii
7. Componente şi servicii de aprovizionare
8. Asociaţii profesionale
9. Cercetare şi proiectare
10. Consultanţă, finanţare, cooperare internaţională
11. Literatură profesională şi tehnică, publicaţii, schimb de informaţii
|